
Termenul limită pentru depunerea Declarației privind beneficiarul real a fost PRELUNGIT (OUG 191/2020)
Vești bune pentru persoanele juridice înregistrate în vara anului trecut la Registrul Comerțului! Aceștia beneficiază de o perioadă suplimentară pentru îndeplinirea obligației de completare și depunere a declarației beneficiarului real în vederea prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului.
Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 191/2020, acest termen de depunere a Declarației cu privire la beneficiarul real a fost prelungit cu 90 de zile de la încetarea stării de alertă declarată de statul român în vederea prevenirii și combaterii efectelor provocate de pandemia generată de Covid-19.
Cine se încadrează ca beneficiar real într-o firmă?
Pentru firme, beneficiarul real este acel asociat care deține peste 25% din acțiuni, fiind orice persoană fizică ce deține sau controlează persoana fizică în numele căreia se realizează o activitate, operațiune sau tranzacție. În cazul asociațiilor și a fundațiilor, beneficiarul real este persoana fizică sau persoanele fizice care ocupă poziții similare sau echivalente cu: constituitorul/constituitorii, fiduciarul/fiduciarii, protectorul/protectorii, dacă există, precum și toți membri cu drept de vot din cadrul asociației.
Sursă: Art 4 Definiții | Lege 129/2019
Ce presupune declarația beneficiarului real?
Dacă ești persoană juridică, trebuie să știi că la înmatricularea societății, pentru a te înregistra în Registrul beneficiarilor reali, ai obligația de a depune la Registrul Comerțului o declarație pe proprie răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice ce va cuprinde datele de identificare, dar și modul în care este exercitat controlul asupra persoanei juridice.
Orice modificare a datelor de indentificare (nume, prenume, data nașterii, CNP, seria și numărul actului de identitate, cetățenia, domiciliul ori reședința) trebuie semnalată la ONRC în termen de 15 zile de la data la care modificarea, indiferent de natura ei, a intervenit.
Cum poate fi depusă declarația beneficiarului real?
Declarațiile pe proprie răspundere privind beneficiarii reali ai firmelor pot fi trimise în format electronic la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) sub semnătură privată sau în format electronic fie prin mijloace electronice ori prin intermediul firmelor de curierat sau poștă.