(021) 316.xx.xx/ 0785.xxx.xxx/ 0785.xxx.xxx

Arată numere telefon

09:00 - 18:00, De Luni până Vineri
Str. Agricultori nr. 87, Sector 2, București
[email protected]

Insolvență

În general, insolvența poate fi cerută tribunalului fie de debitor, fie de către creditori, precum și de orice alte persoane sau instituții prevăzute expres de lege, fiecare procedură având specificații proprii.

Prin definiție insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze Tribunalului o cerere de deschidere a procedurii prevăzută de legea 85/2014 în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

Debitorul poate cere intrarea în insolvență dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

  • Debitorul are calitate de profesionist; potrivit Codului civil, profesioniști sunt toți cei care exploatează o întreprindere. Prevederile codului insolvenței se aplică tuturor profesioniștilor, indiferent de statutul lor juridic, persoană fizică sau persoană juridică, cu excepția titularilor activităților liberale.
  • Există una sau mai multe datorii ale debitorului care să atingă valoarea prag (indiferent de natura sau sursa acestora: comerciale, salariale, civile, bugetare). Valoarea prag este de 40.000 lei și reprezintă cuantumul minim al creanței pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii.
  • Inexistența sau insuficiența fondurilor bănești pentru acoperirea datoriilor.
  • Trecerea unui termen de 60 de zile de la împlinirea scadenței.
  • Existența documentelor din care să rezulte creanțele creditorilor.

Debitorul poate solicita deschiderea procedurii insolvenței și atunci când aceasta devine iminentă, chiar dacă  nu se află încă în stare de insolvență. Când starea de insolvență este iminentă, debitorul are obligația de a-și dovedi existența datoriilor și imposibilitatea plății acestora la scadență.

Este important să știți că neintroducerea sau introducerea tardivă a cererii de insolvență constituie infracțiunea de bancrută simplă, prevăzută de articolul 240 din Codul Penal.

Procedura falimentului este procedura de insolvență care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, urmată de radierea acestuia din Registrul Comerțului.

Reorganizarea judiciară este procedura care se aplica debitorului în insolvența persoană juridică în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanțelor, pe baza întocmirii, aprobării, confirmării și respectării unui plan numit plan de reorganizare.

Reorganizarea judiciară nu poate fi aplicată dacă:

  • debitorul a mai fost subiect al procedurii insolvenței într-un interval de cinci ani anterior formulării cerererii introductive, deoarece legea exclude, în acest caz, posibilitatea propunerii unui plan de reorganizare.
  • în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii debitorul însuși, administratorii, directorii și sau/acționarii/asociații/asociații comanditari ai acestuia care dețin controlul asupra sa – au fost condamnați definitv pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului, de corupție și de serviciu, de fals, precum si pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 22/1969 (privind angajarea gestionarilor), Legea societăților comerciale nr. 31/1990, Legea contabilității nr. 82/1991, Legea concurenței nr. 21/1996, Legea pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, Legea privind codul fiscal 571/2003, Legea privind evaziunea fiscală  nr. 241/2005 și infracțiunile prevăzute de codul insolvenței,  Legea nr. 85/2014.

Dacă inițiativa propunerii planului de reorganizare aparține creditorilor sau administratorului judiciar, deși debitorul condamnat definitiv pentru comiterea vreuneia dintre infracțiunile enumerate mai sus nu poate propune un plan de redresare, va putea fi supus, totuși, procedurii reorganizării judiciare cu condiția să nu mai fi beneficiat de un asemenea plan în ultimii cinci ani anterior deschiderii procedurii insolvenței.

Atașat cererii de deschidere a procedurii debitorul trebuie să depună o serie de acte și declarații prevăzute expres de lege.  Aceste acte reflectă atât situația financiară a acestuia, bonitatea, situația exactă a creanțelor și creditorilor, cât și a bunurilor aflate în patrimoniul său. Actele ce trebuie să însoțească cererea debitorului vor fi detaliate la întâlnirea cu consultanții noștri.

În cele mai dese cazuri procedura insolvenței este declanșată la inițiativa creditorilor. Procedura poate fi declanșată chiar de către un singur creditor care are una sau mai multe creanțe ce îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

Creditorul poate cere intrarea în insolvență a unui debitor dacă sunt îndeplinite următoarele condiții::

  • Titularul cererii să fie creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței;
  • Debitorul împotriva căruia este formulată cererea să se afle în stare de insolvență.

Așadar, nu orice creditor are posibilitatea de a solicita declanșarea procedurii insolvenței, ci doar creditorii îndreptățiți la aceasta, adică acei creditori ale căror creanțe împotriva patrimoniului debitorului sunt certe, lichide și exigibile de mai mult de 60 de zile. Creditorii, inclusiv cei bugetari, vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenței doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natura, suma datorată acestora va depăși suma de 40.000 de lei, iar pentru salariați, de șase salarii medii brute pe economie/pe salariat. Este esențial ca acești creditori să poată face dovada îndeplinirii condițiilor enumerate anterior. De asemenea, este necesar ca debitorul împotriva căruia este formulată cererea să se afle în stare de insolvență prezumată.

În cazul în care creditorul face dovada prin acte atașate cererii sale că are una sau mai multe creanțe certe, lichide și exigibile, el nu mai are de făcut o altă probă cu referire la insolvența debitorului; acestuia din urmă îi revine obligația de a răsturna prezumția de insolvență în care se află, făcând dovada suficienței fondurilor bănești disponibile. Dacă debitorul efectuează unele plăți modice, nesemnficative către creditorul reclamant sau către alți creditori, prezumtța de insolvență nu va fi înlăturată decât dacă astfel de plăți sunt coroborate cu alte elemente care să indice că debitorul, într-adevăr, nu se află în stare de insolvență.

Conținutul cererii introductive formulate de către creditori:

  • Cuantumul și temeiul creanței;
  • Existența unui drept de preferință constituit de către debitor sau instituit potrivit legii;
  • Existența unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului;
  • Declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare.

Costul procedurii de elaborare și înaintare a cererii de intrare în insolvență se stabiliește în funcție de complexitatea cauzei.