Cesiunea de parti sociale: ce reprezintă și cum se realizează
Deschiderea unei afaceri proprii, indiferent ca este o companie de tip SRL cu mai multi asociati, ori doar o forma de atestare de tip PFA cu un sediu social chiar la adresa apartamentului tau, este un pas important spre independenta. Insa, la fel de bine, se poate intampla ca, in timp, sa nu te mai regasesti in activitatea inceputa cu atat de mult efort sau sa fii nevoit sa renunti la ea din diverse motive si sa o predai unui asociat deja existent in firma sau unei persoane cu totul noi. In acest caz, vorbim de cesiune parti sociale, dupa cum ii spune denumirea sa juridica.
Cesiunea este o procedura juridica ce se refera la transmiterea sau impartirea unor forme sociale intre asociati si este reglementata de art. 202 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Totul se realizeaza prin intermediul unui contract oficial, incheiat intre cel care cedeaza si cel care urmeaza sa primeasca. Desigur, contractul se negociaza si se incheie sub semnatura privata. Practic, acest document stipuleaza cu exactitate care sunt drepturile si obligatiile partilor cesionare, pretul cesiunii si, acolo unde este cazul, care este destinatia dividendelor.
In cazul in care se stabileste de comun acord ca asociatul care urmeaza sa iasa din societate sa-si pastreze, totusi, dreptul la dividente, acest aspect trebuie stipulat concret in contractul de cesiune.
In ceea ce priveste plata, cesionarea are la baza doua modalitati:
- Se achita valoarea nominala a partilor, valoare ce trebuie sa fie mentionata si in actul constitutiv al societatii in cauza;
- Se achita valoarea nominala a partilor, valoare ce trebuie sa fie mentionata si in actul constitutiv al societatii in cauza Se achita o valoare mai mare decat valoarea mentionata in acest act constitutiv. In acest caz, cedentii au datoria de a achita si un impozit adiacent profitului realizat. In cazul unei persoane fizice sau detinatoare de PFA, valoare impozitului este de 10%.
Atentie, insa! Inregistrarea la Registrul Comertului a unui contract de cesiune in care pretul transmiterii partilor sociale este sub valoarea lor nominala poate fi respinsa ori poate atrage dupa sine suspiciuni si controale fiscale suplimentare.
Cesiunea de parti sociale – Ce presupune procedura
Cesionarea se poate face partial sau in totalitate, intre doua sau mai multe persoane fizice sau juridice. Exista cazuri in care o societate este detinuta de mai multi asociati, fiecare avand un anumit procent, iar cesiunea se realizeaza doar intre doi asociati, situatie in care nu este necesar consimtamantul celuilalt asociat neimplicat. Exceptie fac situatiile in care acest aspect se stipuleaza in actul constitutiv al firmei inca de la infiintarea ei.
Insa, cesionarea, cel mai des se face, de regula, intre o persoana care detine firma de tip SRL catre o persoana din exterior. In special in acest caz, cesionarea trebuie sa fie inregistrata atat la Oficiul Registrului Comertului, cat si publicata in Monitorul Oficial.
Exisa si situatii in care, odata cu schimbarea proprietarului de drept al societatii comerciale este necesara si o schimbare de sediu social pentru un SRL. De exemplu, atunci cand o societate este preluata prin succesiune, iar cesiunea partilor sociale pe cale succesorala trebuie inscrisa in registrul comertului si in registrul asociatilor societatii, dupa cum se stipuleaza in Legea nr. 31/1990, art. 203.
Ce documente sunt necesare pentru cesiunea de parti sociale
Conform site-ului oficial al Oficiului National al Registrului Comertului, pentru cesiunea de parti sociale intre asociatii unei firme de tip SRL, dosarul ce trebuie intocmit este destul de complex, se realizeaza in mai multe etape si include mai multe acte.
- Prima etapa este si cea mai importanta. Actele care trebuie depuse la Oficiul Registrului Comertului sunt:
– Cererea de depunere si mentionare acte in original;
– Actul modificator al actului constitutiv sau hotararea adunarii generale a asociatilor acolo unde este cazul. Documentul trebuie sa fie in original;
– Daca este cazul, o imputernicire speciala in forma autentica, avocatiala sau delegatie pentru persoanele desemnate sa indeplineasca formalitatile legale. Tot in original;
– Chitante sau alte forme de acte doveditoare pentru plata tarifului legal.
- A doua etapa consta in intocmirea actelor finale necesare pentru concretizarea procedurii si se vor depune tot la Oficiul Registrului Comertului, dupa ce au trecut 30 de zile de la depunerea primului set de acte si publicarea hotararii in Monitorul Oficial.
Astfel, pentru realizarea si finalizarea transferului intre partile sociale, actele necesare sunt:
– Cererea de inregistrare completata sub forma unui formular;
– Dovada publicarii hotararii adunarii generale a asociatilor, confirmare care se realizeaza de catre Oficiul Registrului Comertului;
– Actul modificator al actului constitutiv sau hotararea adunarii generale a asociatilor acolo unde este cazul;
– Actul constitutiv actualizat, in original;
– Contractul de cesiune, in original – acest contract nu mai este necesar sa fie atasat la dosar in cazul in care actul modificator contine toate clauzele referitoare la drepturile si obligatiile cedentilor si cesionarilor si a fost deja semnat si de acestia;
– Copii dupa certificatele de inregistrare ale persoanelor juridice care urmeaza sa devina asociati in cadrul SRL-ului in cauza. Daca persoanele care divin asociati au doar statutul de persoana fizica sau de detinator de PFA, se vor atasa copii si dupa certificatele si actele de identitate ale acestora;
– Declaratiile pe proprie raspundere de catre noul asciat (sau noiii asociati), care fac parte din aceasta procedura de cesiune din care sa rezulte ca indeplinesc conditiile legale pentru detinerea acestor calitati (original), dar pentru noii administratori, declaratiile vor trebui autentificate si certificate prin intermediul unui notar sau a unui avocat.
– In cazul in care noul asociat nu este cetatean roman si codul sau fiscal nu este inregistrat in Romania, aceasta declaratie va trebui intocmita printr-un reprezenant al acestei persoane juridice straine si tradusa de un traducator autorizat cu semnatura, apoi legalizata de un notar public. In acest caz va fi necesara si o copie de la registrul national din tara unde este inregistrata persoana juridica ce urmeaza sa faca parte din cesiune.
– Daca cesiunea se realieaza la o valoare mai mare decat cea nominala, la dosar se va atasa si dovada platii impozitului pe profit.
Cesiunea de parti sociale poate fi eficientizata si noi iti putem da o mana de ajutor in realizarea actelor necesare, dar si in ceea ce priveste partea de consultanta. Echipa Fabrica de Firme va tehnoredacta documentele, va completa toate cererile si formularele necesare pentru procesul de cesiune al partilor sociale, in functie de cazul pe care il ai. Contacteaza-ne daca vrei sa stabilim o intalnire pentru a-ti lua aceasta povara de pe umeri si a te asigura ca procesul decurge intocmai!