
Ce este un ONG și cum înființezi o asociație non-profit?
În societatea în care trăim activează organizații cu funcții și scopuri diferite, independente față de instituțiile statului. Cunoscute îndeobște ca ONG-uri, ele își fac simțită prezența în spațiul public în anumite momente, prin proteste, luări de poziție, campanii de comunicare sau evenimente planificate. Dar ce este un ONG din punct de vedere juridic?
În acest articol, vei găsi informații despre rolul specific al organizațiilor non-guvernamentale în societate, despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească în fața legii, precum și despre procedura de infiintare ONG.
Ce este un ONG și cum îl definește legislația din România?
Pentru a înțelege mai bine ce este un ONG, este necesară în primul rând consultarea definiției dată de legislație. Potrivit Ordonanței Guvernului nr. 26 /2000, ONG-urile se bazează pe „persoane juridice constituite de persoane fizice sau persoane juridice care urmăresc desfășurarea unor activități în interes general sau în interesul unor colectivități locale ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial”.
Acestea sunt organizații non-profit care funcționează independent de activitatea Guvernului ca asociație, fundație sau federație guvernate de legea civilă, formate din trei sau mai multe persoane care își aduc în comun fără drept de restituire, resurse materiale, cunoștințe și forță de muncă pentru îndeplinirea unui scop comun, al unei colectivități sau al unei persoane.
În general, este vorba despre organizatii neguvernamentale cu scop umanitar, caritabil, pentru protecția mediului, pentru apărarea intereselor comunitare sau ale unor categorii de persoane defavorizate și pentru facilitarea incluziunii altor grupuri minoritare.
Sintagma organizație neguvernamentală (ONG) a fost utilizată pentru prima oară în anul 1945 de Organizația Națiunilor Unite. În cadrul societății civile din România există în acest moment circa 90.000 de ONG-uri.
Ce nu este un ONG și ce particularități are înființarea sa?
Un ONG nu este un partid politic, nu este un sindicat, un cult religios sau o societate comercială. Prin urmare, și procedura de înființare va avea particularitățile ei. Dacă vrei să înregistrezi o organizație non-guvernamentală, nu te vei adresa Registrului Comerțului, ci înscrierea trebuie făcută în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor de pe lângă Judecătorie, pentru a primi statut de personalitate juridică. Procedura durează ceva mai mult decât la firme, și anume 45 de zile.
În al doilea rând, organizația non-guvernamentală, așa cum îi spune și numele, nu este o instituție de stat, are autonomie în decizii și este guvernată de legea civilă, orice litigii ivite în funcționarea ei sau cu terții fiind judecate potrivit dreptului civil.
În ceea ce privește componența ONG-urilor, acestea pot fi constituit de persoane fizice sau de persoane juridice care urmăresc desfășurarea unor activități în interes general sau pentru un scop particular, caritabil sau umanitar. El se constituie acolo unde exista o nevoie, la nivel local, pentru anumite cerințe comunicare sau se pot înființa pentru nevoi de ordin național sau internațional, pentru a servi societății civile.
În țările slab dezvoltate și în țările în curs de dezvoltare, organizațiile neguvernamentale sunt persoane juridice sau fizice care promovează îmbunătățirea sănătății sau încurajează participarea la decizia politică, prin acțiuni punctuale, de informare și prin prezența activă cu inițiative caritabile.
Beneficiază ONG-urile de finanțare guvernamentală?
Asociațiile sau fundațiile nu sunt finanțate guvernamental, însă poți beneficia de donații, de sponsorizări și de posibilitatea pe care o au persoanele fizice de a redirecționa 3,5 % din impozitul pe venituri. Ești așadar, independent față de guvern și de sursele de finanțare provenite din activități comerciale.
În principiu, sunt mai multe tipuri de ONG-uri, în funcție de scopul în care activează. Pentru a înțelege mai bine, iată câteva exemple de ONG-uri cunoscute pe plan național și internațional. Cele mai cunoscute INGO (international NGO – ONG internațional) sunt: Salvați Copiii, Medici fără Frontiere, Oxfam International, International Rescue Committee, Amnesty International și altele.
În țara noastră, putem da multe exemple de ONG: Asociația Pro Democrația, AIESEC România, Speranță pentru România, Centrul de Dezvoltare SMART, Fundația Pentru SMURD, care susține finanțarea Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare. Acestea contribuie financiar, parțial sau integral, la îndeplinirea misiunilor propuse, umanitare, educaționale sau ecologice.
Ce sunt organizațiile neguvernamentale și cum poți avea o asociație?
Nu este dificil să înființezi o asociație sau o fundație și poți avea și tu propriul ONG în urma unei proceduri de înființare desfășurate în etape.
Dosarul cu acte necesare pentru înființarea unui ONG, asociații și fundații trebuie să conțină următoarele: cărțile de identitate ale membrilor fondatori (cel puțin trei persoane), rezervarea denumirii (minimum trei denumiri, în ordinea preferințelor), dovada dreptului de proprietate sau de folosință a imobilului în care se găsește sediul social al ONG, cazierul fiscal al fiecăruia dintre membrii fondatori și dovada unui patrimoniu inițial de 200 de lei, în numerar sau în natură.
ONG-ul are nevoie de un act constitutiv și de un statut care va cuprinde scopul și obiectivele, patrimoniul, statutul, sediul, drepturile membrilor, hotărârile asociaților și un contract de comodat, dacă este cazul.
Legea nr. 276/2020 prevede pentru ONG, că autentificarea la notar sau atestarea dată de un avocat pentru statut nu mai sunt obligatorii decât în situația în care aportul în natură pentru constituirea patrimoniului este reprezentat de bunuri imobile.
Dosarul care cuprinde toate aceste documente se depune la Registrul Asociațiilor și Fundațiilor de pe lângă Judecătoria în raza căreia se găsește sediul social al ONG. Potrivit legii, decizia instanței vine în termen de trei zile de la depunerea actelor.
Încheierea instanței, prin care se pronunță înscrierea asociației se trimite din oficiu organului financiar local în a cărui rază se situează sediul organizației, cu menționarea numărului de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor.
Apelează la Fabrica de Firme, află ce este un ONG și cum îl poți înființa rapid!
Apelează la Fabrica de Firme dacă îți dorești infiintare ONG rapidă și eficientă! Oferim asistență și consultanță de specialitate și îndeplinim toate demersurile formale, astfel încât tu și asociații tăi să vă puneți în aplicare cât mai curând inițiativele umanitare, educaționale sau ecologice!
Stabilim o întâlnire, ne înmânezi documentele necesare și încheiem contractul. Specialiștii noștri îți întocmesc actele constitutive, completează toate cererile necesare și declarațiile, apoi se ocupă cu pregătirea, depunerea, ridicarea și înmânarea actelor finale de la Registrul Asociațiilor și Fundațiilor.
Simplu și rapid, cu Fabrica de Firme, tu și asociații tăi scăpați de grija birocrației și beneficiați de un debut ușor în activitatea și misiunea pe care vi le-ați propus.